The tickets to the Apocalypse party are already sold

Acesta nu este doar un scenariu. Asemănarea cu personajele reale nu este pur întâmplătoare.
Totul se petrece peste 6 miliarde de ani. E mult dincolo de conceptul de SF, părerea mea. Oamenii au dispărut demult, în unul dintre miile de sfârşituri probabile. Temperatura se ridică pe la 1400°C. Suficientă cât să topească toate metalele. Şi rămăşiţele civilizaţiei noastre. Soarele e imens, cam 62 de ori mai mare decât Luna actuală.
Scenariul 1 era fericit, Pământul se desprindea de pe orbită şi pleca în univers, să îşi caute un nou destin, un nou început, poate un alt Soare şi o nouă viaţă. Dar, voila, experţii au uitat de maree. În scenariul 2 treaba nu mai e la fel de simplă. Pământul se îndreaptă încet direct către Soarele scăpat de sub control. Precum un mic asteroid. Şi nici nu se va vedea o mică lumină care străbate zenitul, pentru că Soarele este lumina. Nici măcar o moarte spectaculoasă.
Asta este ultima ironie. Soarele dătător de viaţă se transformă în justiţiarul planetei rebele, odată albastre. Ciclicitatea şi ironia par a fi cele mai prezente fenomene ale vieţii pe Pământ. Şi nu numai pe Pământ, căci universul dictează asta.
Cât e de mică lumea noastră şi cât e de mare universul, se pare că regulile sunt izbitor de similare. De exemplu, cine ar fi zis că tocmai el, Soarele….
„Eu te-am făcut, eu te omor”

Sunday story 'bout another religion

Am regăsit-o. Pe bătrâna cu rochie galben pai. Care nu are cuvinte pentru „timp” sau „istorie”. Care trăieşte în Dream Time. Pe National Geographic. Era doar o poză care se numea dreaming2/F(work). Nu este un loc pe hartă, este un tărâm al sacrului, credinţei, ritualului, cărărilor cântecului. Cea mai veche civilizaţie din lume. Există de la ultima eră glaciară. Şi au aceeaşi misiune. Cea mai neschimbată civilizaţie, dar şi cea mai diferită de toate care există. Până să vină, bineînţeles, omul alb şi să se mire: „No writing, no farming, no big buildings, no interest for our culture…” Aşa a început debate-ul dacă sunt oameni sau nu. Şi i-au băgat pe toţi la şcoală şi la biserică şi mai ştiu eu ce le-au făcut în aşa fel încât să decimeze 90% din populaţie. Încă un argument că suntem o specie jalnică.
Universul lor a fost creat de Rainbow Serpant. Strămoşii au primit iluminarea în Timpul Visului. Şi acest dreaming este recreat cu fiecare ritual, cu fiecare cântec, cu fiecare rugăciune, incantaţie. Nu au scris, dar au cântat. Pe Cărările Cântecului, care împânzesc toată Australia. Cărările Cântecului sunt hărţi secrete care te duc spre locuri mai bune. Dacă nu cânţi cum trebuie sau nu faci ritualurile cum trebuie, se pot întâmpla lucruri grave, vântul se va înteţi sau furtunile se pot abate. Dar, cu fiecare interpretare a cântecului, lumea e creată din nou. Trecutul devine prezent.

"These are and were a people with no notion of linear time. Theirs was one of the great experiments in human thought. The notion that the world existed as a perfect whole, and that the singular duty of humanity was to maintain through ritual activity the land precisely as it existed when the Rainbow Serpent embarked on the journey of creation. The logos of the Dreaming was constancy, balance, symmetry. In the moment there is deductive logic, on a hunt for example, when the men pay attention to signs with a perspicacity that would put Sherlock Holmes to shame. But in life there is only the Dreaming, in which every thought, every plant and animal, are inextricably linked as a single impulse, the inspiration of the first dawning. Had humanity followed this track, it is true that we would have never placed a man on the moon. But we would most certainly not be speaking of our capacity to compromise the life support of the planet. I have never in all of my travels been so moved by a vision of another possibility, born literally 55,000 years ago. This world is so amazing. The realm of the modern is just the floss. The ancient rhythms resonate in ways we can only imagine."

Esenţa religiei lor: No present, no future, just one mission: to preserve the world as perfect as it is. Şi ei cred în Rai, dar, spre deosebire de noi, ei trăiesc în el.

De asta tot ce fac ei, e pentru a păstra pământul la fel de minunat precum este. De asta nu-i interesau hieroglifele noastre, praful de puşcă, bisericile, şcolile, botoxul…La ce bun?

Pe mine m-a bucurat aşa de tare asta, pentru că parcă îmi era destul de clar că oamenii interesanţi nu merg în Rai. Acum Raiul meu e în re-branding.

Morning slapstick

Ce ar fi dacă, într-un stil vonnegutian, am pierde toate cunoştinţele pe care le avem? aşa cum s-au pierdut cele de hidromecanică ale nabateenilor si ne-a luat 24 de secole să le mai descoperim? egiptenii, mayaşii sunt alte exemple de gen. probabil ca nici ei nu credeau că aşa ceva se poate întâmpla. Asta a vrut să zică şi einstein cu "I do not know how the third World War will be fought, but I can tell you what they will use in the Fourth — rocks!" Sau poate era doar o satiră asupra agresivităţii celui de-al doilea război mondial...Cum am ajuns să mă gândesc la asta când am visat icoane naive şi o dansatoare iscusită care scăpa lumea de la un conflict iminent?

ŢOMANAPT emoţional

Indiferent de culoarea pielii, a lucrurilor pe care le văd când se trezesc (junglă, zgârie-nori, deşert...) toţi oamenii au aceleaşi expresii emoţionale: toţi râd duchene când sunt fericiţi, îşi încruntă sprâncenele într-un anumit fel când sunt îngânduraţi şi necăjiţi. Copiii născuţi orbi au aceleaşi expresii, ceea ce exclude varianta învăţării sociale. Cei din Papua Noua Guinee recunosc reacţiile emoţionale ale new-yorkezilor, eschimoşii pe cele ale indienilor sud-americani şi aşa mai departe. All men are created equal.

Toţi avem aceleaşi tipuri de emoţii, evenimentele care le determină sunt diferite (aici intervine cogniţia socială, cultura - care ne influenţează cunoştinţele şi „ochelarii” prin care privim lucrurile). Astfel, o faţă speriată poate fi interpretată de un new-yorkez ca fiind o persoană care a văzut un avion intrat într-un turn, iar de un Fore (populaţie din Papua) ca un tip înfricoşat că tocmai văzuse un mistreţ. La fel, se spune că mamele spartane zâmbeau atunci când primeau vestea morţii fiilor pe câmpul de luptă. Eu însă s convinsă că şi ele plângeau cândva.

Letter to Sandman

Mulţumesc! Pentru aventuri pe care nu am curajul să le fac, locuri în care nu am ajuns şi poate nici nu voi ajunge vreodată, discuţii pe care îmi este teamă să le am, oameni pe care nu îndrăznesc să îi caut, fetiţe pe care nu le fac. În fine, cu persoana aceea care mă tot urmăreşte am câteva probleme, dar mă descurc.

Am o singură rugăminte, de fapt. Nu îmi mai crea scuze. Back-up cognitions&emotions. Nu îmi mai făuri vise rele cu şansele pe care le-am ratat, cu oamenii pe care i-am subestimat, cu momentele pe care le aştept demult, dar îmi este frică să le înfrunt. Strugurii la care nu ajung nu sunt întotdeauna acri. Iar eu sunt o vulpe deja mare care nu se mai lăcomeşte. Mă pot obişnui cu ideea că admir nişte struguri pe care nu îi pot avea. Am realizat asta azi, că mintea mea e mână'n'mână cu visurile şi visurile cu sistemul psihologic imunitar. Nu vreau un fals echilibru.

Aştept cu nerăbdare următorul vis, sper să fie autentic!

Fear of Punishment & Hope for Reward No Basis for Morality

"If people are good only because they fear punishment, and hope for reward, then we are a sorry lot indeed. The further the spiritual evolution of mankind advances, the more certain it seems to me that the path to genuine religiosity does not lie through the fear of life, and the fear of death, and blind faith, but through striving after rational knowledge..."
by Albert Einstein
(care, by the way, nu a fost un ateu, ci a considerat că religia fără ştiinţă nu e întreagă).

What souls may come

Demult, oamenii sfinţeau natura şi zeii lor purtau nume ciudate precum Su, Anshar, Hulbur, Nunnyunnini. Credeau că după moarte, sufletele lor cad în cer şi devin stele. Sau nori, sau lumină, fiecare după dorinţă. Şi de acolo din cer, îi călăuzesc pe cei dragi, aşa cum le-au fost alături şi în viaţă. Am observat că se plimbă mult pe cer şi au o dinamică greu de anticipat. După cum ţi-i sufletul, aşa-ţi va fi şi umbra lui pe cer. Liniştitor, îndrăzneţ, copleşitor, împrăştiat, fugărit, cuminte, caraghios, şoptit, etc. Sufletele şi divinitatea tot timpul au avut ceva în comun. Pentru că din sufletele noastre a ieşit şi tot acolo se va întoarce. Sau ele se vor întoarce la ea.

Suntem toţi făcuţi din stele, am auzit asta chiar şi pe mtv.

Şi, ca şi în viaţa pământească, sufletele pot deveni nostalgice. Atunci pot vizita, de exemplu, locul în care s-au sărutat prima dată, ca acesta, pe care l-am surprins într-o zi când veneam de la mare:

Sens şi consens în lunăplină

De multe ori creierul nostru, setat să construiască sensuri şi să ne mai şi înşele cu diverse decodări, ne oferă diverse explicaţii despre ceea ce trăim, care mai de care mai colorate şi mai iraţionale. Noi credem că suntem în control, dar uităm de our inner zombie that pushes some buttons. Mă refer la Piticul cel Mare. În general sunt o adeptă a sensului, chiar dacă e abscons. Deşi s conştientă că e probabil să văd sens unde nu este şi să nu văd sens unde este.

Deşi…în continuare nu ştiu de ce slăbesc uneori, de ce mă îngraş, de ce am coşuri, de ce n-am, de ce am atâta baftă, de ce n-am noroc nici cât o ceapă degerată, de ce n-am ochii azurii ca tata şi s as coffee gone cold, de ce mă sună toată lumea, de ce nu mă sună nimeni, de ce alţii pot şi cu p... în p... şi cu sufletu'n'rai, de ce eu nu pot, de ce am accidente, de ce n-am, de ce am succes, de ce ştiu că nu voi fi niciodată bogată, de ce mă îndrăgostesc instant, de ce nu mă îndrăgostesc oricât m-aş strădui, de ce rămân îndrăgostită în mod prostesc, de ce luna plină ne transformă în nişte rollercoaster-e emoţionale, de ce uneori în vis am trăiri mai profunde şi mai autentice decât în oricum-minunatul-cotidian, de ce iubesc aşa de mult să visez...de ce aşa şi nu altfel? Îmi place misterul acesta pe care nu îl voi afla niciodată.

"The Way that can be experienced is not true

The world that can be constructed is not true.

The Way manifests all that happens and may happen;

The world represents all that exists and may exist.

Beyond the gate of experience flows the Way,

Which is ever greater and more subtle than the world."